Cried out.

Uitandu-ma pe la tv am avut odata ocazia sa aud ceva de genul: “daca as putea, as vrea sa fiu martor la propria mea inmormantare”. Am stat o vreme pe ganduri, suna negativist, sunt niste vorbe care nu inspira tocmai bucurie, si totusi cred ca si eu as vrea sa fiu martor la propria mea inmormantare…poate va intrebati de ce, pai simplu…cred ca ar fi singuru moment in care as putea sa vad ce gandeste si simte fiecare om in parte despre si pentru mine…
Nu vreau sa imi imaginez momentul in sine, dar nu ai cum sa nu te gandesti, iti mai fuge mintea…nu prea ma indispune, sunt o fire asa de curioasa incat as putea spune ca pana si eu vreau sa stiu pana unde imi ajunge imaginatia.
Pot sa imi si imaginezo ameni care ii consider “prieteni”, care cum as inchide ochii s-ar descarca nu in sensu bun, cuvinte bune si de suflet, ceva vorbe de duh, dispret, ura…
Prea multe nu am ce sa imi imaginez ca sunt realist, majoritatea prietenilor actuali ii voi uita cu vreme…nu voi mai putea tine legatura, fiecare va merge pe drumul sau, isi va urma calea in viata … dar de ce sa fiu asa negative? Eu cred ca sunt in stare sa pastrez legatura si daca unul ajunge intr-o parte a globului si celalalt in alt capat si tot asa, cred ca asta ar insemna prietenie adevarata, oameni care vorba aia…doar ei simt tristetea in vocea ta la telefon. Fac pauze cam pari in fraze “…”, fiindca sunt atatea lucruri de spus, si ele nu vin intr-o ordine anume, ca in Amintiri din copilarie, vin alan-dala.
Revenim la primul punct expus....tare mi-as dori sa pot vedea expresia de pe chipurile fiecaruia, sa vad fiecare reactie in parte cand afla ca s-a mai stins un suflet..Si cred ca pot spune ca doar atunci imi voi da seama daca in viata am avut parte de decizii bune, numarand adevaratii prieteni, rude, cunostinte...si cu cat ei vor fi mai multi, cu atat mai bine.
Zilele astea am avut atatea probleme , o vacanta inter-semestriala care m-a solicitat la maxim, si nervi, si stres, si distractie, si bucurie, si alte sentimente placute si neplacute; au fost cateva zile tensionate, au avut loc anumite intamplari, care dupa parerea mea as fi crezut ca voi ramane fara un prieten, sau poate doi, chair daca nu ar fi fost vina mea absooolut deloc, am crezut ca nu vor intelege, nu vor vedea adevaru...dar se pare ca increderea lor in mine e prea mare sa creada niste prostii, pana la urma, si am continuat sa ne intelegem lafel de bine ca si inainte, acu parca am avut mai multe motive sa radem, mai faceam o gluma me seama celor intamplate, mai radeam de situatie....
Practic mie nu imi era frica ca voi fi privit altfel,cu dispret si ura sau eu mai stiu cum, de cei care ma inconjoara si ma numesc doar un simplu..coleg de clasa, sau coleg de liceu, sau chiar amic; imi era frica ca dintr-o prostie, prietenii mei sa nu mai avia incredere in mine, increderea este unul din cele mai importante lucruri. Le spun „vezi nu zici si mai departe, ramane intre noi”, ei stiu ca atunci cand zic .. mai departe, ma refer la acel grup care nu intre in cercul nostru, cercul nostru poate sa stie.
Mai ai uneori nevoie de un sfat, de o vorba buna, de un umar pe care sa te descarci, ai prietenii alaturi si vorbesti cu ei....cei mai buni prieteni ar fi parintii, sau fratii si surorile, dar nu cred ca sunt 10% din copiii de pe glob care vorbesc cu parintii lor tot felul de chestii, cu fratii si surorile da.... Oricum prin aceasta incredere poti sa si cunosti anumite persoane, de exemplu cineva care inainte mi se parea destul de..dur,de rautacios, de vulgar, tot vorbind cu mine si povestindu-mi, am descoperit ca este chiar un om sentimentalist si pune suflet foarte mult.
Poate ca nu exista atata rau cat consideram noi, poate ca asa o percepem, poate nu s-a dorit sa ni se faca atata rau, dar noi o luam ca pe o durere de 10 ori mai mare decat este ea defapt...

Cried out, as vrea sa pot traduce cuvintele astea in romana, dar farmecul lor nu ar mai fi acelas, sensul lui este unic, cum si la noi in romana anumite cuvinte nu pot fi traduse cuvinta cu cuvant. Asa mi-as dori eu sa-mi vad cativa prieteni, cried out, cand m-as bronza la lumanare, si pe altii ca tot am facut aceasta poanta, as vrea sa ii vad cum ii inveselesc pe ceilalti, chiar mi-ar face o mare bucurie, sa ii vad asa cum i-am lasat, fericiti.

Stiu ca a sunat umpic cam groaznic, nu ma gandesc la moarte, Doamne fereste, dar ma gandeam doar la momentul in care as vedea in sufletele oamenilor care „au fost alaturi”, sau chiar au stat umar la umar, chiar si cand au stiut ca nu am dreptate in tot ceea ce fac.